<aside> 💡 ( Exorcism )

</aside>

L-am tăiat pe dracu-n patru şi-acum uite mi-a luat capu’ Şi îl ţine pentru sine până o să fure altu’! Şi-mi apasă pe retină cu cerneală cristalină, Tatuând imagini fade înecate în lumină.

Şi-mi şopteşte la ureche incantaţii imperfecte, Violente, prea directe, mâzgălite pe perete! Încep să îmi intre-n minte şi să nu fiu ca-nainte, Mă pierd printre amintiri renăscute din cuvinte.

Tâmplele-mi sunt apăsate de forţe îndepărtate Şi durerea mă doboară – vreau să fug, să fug departe! Dar nu pot! Nu-mi mai simt trupul, parcă nu l-aş mai avea! Ce-a făcut oare din mine? De ce am ajuns aşa?

Şi mă caut pe sub pleoape! Unde sunt? De ce e noapte? Oare mi-am pierdut privirea? Sau am ajuns prea departe? Oare sunt în altă lume căutând preoţii care O să mă exorcizeze cu vorbele lor neclare?


📅 09/12/2015